Constantin Rusu, Lumea florilor

            Nu putem admira în acelaşi timp luna, zăpada, pădurea şi florile.  Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă, odihniţi pe clopotele bisericii şi pe florile de trandafir nu-mi lasă zilele să ruginească, dar serile îmi apun pe ape fără valuri, iar movilele le folosesc drept faruri şi nu-mi vând dimineţile niciodată.  Florile primăverii sunt visele de iarnă, pe ruine cresc doar flori capricioase, pletele cărunte ascund florile tinereţii, iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.  Dacă vrei fructe, nu rupe florile!  Mireasă ascunsă printre flori, în gând îţi şoptesc că te iubesc ca să mă vezi că sunt lângă tine.  Este oare o ureche atât de fină ca să audă suspinul florilor care se ofilesc?